iunie 9, 2022
Microsoft va lansa curând un nou update pentru sistemul de operare Windows 11 si a începe să revizuiască codul final în pregătirea pentru lansare. De asemenea, potrivit informațiilor, versiunea 22H2 a Windows 2 ar putea fi lansată puțin mai devreme decât actualizările tradiționale de caracteristici care au fost lansate în octombrie sau noiembrie.
Acesta va fi disponibil prin Release Preview și se află în ultimele faze de testare. Varianta în cauză are numele de cod 22H2 și ar trebui să apară pe calculatoarele utilizatorilor în cea de-a doua jumătate a anului 2022.
Noua variantă va permite generarea subtitrărilor pentru orice conținut audio, oferind utilizatorilor control asupra modului de afișare pe ecran. Task Manager va fi schimbat (parțial datorită dark mode și unui nou layout) și va adăuga un mod de eficiență, care permite user-ului să limiteze consumul de resurse al aplicațiilor.
Funcția de Focus a fost și aceasta modificată, adăugându-i-se un mod DND (Do Not Disturb), care face oprirea notificărilor mai ușoară. Windows 11 adaugă și una dintre opțiunile iubite de utilizatorii Windows 10, drag and drop-ul fișierelor în taskbar. De asemenea, meniul de Start va putea fi organizat în foldere, permițând utilizatorilor să-și editeze sectiunea Pinned.
Chiar dacă lansarea oficială va fi făcută mai târziu în 2022, update-ul poate fi făcut mai rapid, prin opțiunea Windows Insider Program (în care trebuie să vă înregistrați), regăsită în meniul Windows Update.

© 2020 Xhouse S.R.L. Toate drepturile sunt rezervate